
Raionul Leova, a avut un sfîrșit de săptămînă intens, din punct de vedere politic.
Și asta pentru că o dată cu apropierea zilei de 30 octombrie, formațiunile politice și candidații acestora pentru fotoliul de Președinte al țării, au tot mai puțin timp pentru a se întîlni cu electoratul și ai convinge să își dea votul pentru un candidat sau altul.
La finele acestei săptămîni, raionul Leova a fost vizitat de doi candidați care aspiră la prima funcție în stat, dar și de activiștii acestora.
Sîmbătă. în Casa Raională de Cultură, a avut loc întîlnirea cu candidatul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Acesta a fost întîmpinat cu pîine și sare iar potrivit organizatorilor la eveniment au participat aproximativ 500 persoane.
Programul pe care l-a prezentat Ghimpu are ca teză fundamentală unirea Republicii Moldova cu România.

Duminică, 16 octombrie, la ora 12:00, în incinta aceleiași Case de Cultură din or.Leova, a avut loc întîlnirea cu candidatul comun al PAS, PPDA și PLDM, Maia Sandu.
Fiind considerată principalul oponent al formațiunilor de stînga și centru stînga, Sandu s-a referit la principalele puncte din programul său: lupta cu corupția, schimbarea Procurorului General și blocarea acelor legi care vor fi împrotriva intereselor cetățenilor Republicii Moldova.
Candidatul comun al celor 3 formațiuni, a vizitat și localitățile Borogani, Ceadîr și Orac.În sumă, la cele 4 întîlniri, au participat peste 600 locuitori ai raionului.

Candidatul Partidului Socialiștilor, nu a vizitat deocamdată raionul Leova, dar colegii acestora au efectuat cîteva întîlniri în localitățile Iargara și Colibabovca, avîndu-l ca vorbitor pe Vladimir Țurcan, deputat PSRM.

sursa foto: facebook.com
Write a comment
Leonea Șitori (Monday, 17 October 2016)
Deci dragi locuitori al orașului Leova , cum a mers intâlnirea cu domnul Ghimpu și cu domnul deputat din partea partidului Socialiștilor ? sânteți gata săi alegeti sau incă mai așteptati niste vorbe dulci din partea lor !