Satul Cociulia, raionul Cantemir este cea de-a 109-a localitate ce a semnat Declarația de Unire cu România

Satul Cociulia, raionul Cantemir, a adoptat Declarația de Unire cu România.

Declarația a fost votată ieri, 12 martie, în cadrul Consiliului Local, fiind semnată de către primarul Vladimir Putregai, secretarul primăriei și 7 consilieri din cei 11 aleși locali.

Astfel, numărul unităților administrative care cer printr-un act simbolic reîntregirea țării a ajuns la 112, între care se află 109 localități și 3 raioane.

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, la Iași, a fost creată Liga Aleșilor Locali Unioniști, În calitate de președinți ai Ligii Aleșilor Locali au fost desemnați Mihai Chirica – primar de Iași și Marcel Snegur – primarul satului Parcova din raionul Edineț. 

Mai precizăm că, în contextul Anului Centenar, astfel de documente cu valoare de simbol au fost semnate și în România, aleșii locali din două localități transilvănene și din județul Prahova adoptând Declarații de Unire.


Write a comment

Comments: 0