FOTO // În sudul Republicii Moldova se votează UNIREA. Manta, Cahul a semnat Actul Istoric

 

Unirea prinde contur în tot mai multe localități din Republica Moldova. Comuna Manta, raionul Cahul a votat Declarația de Unire pe 20 aprilie 2018. Actul Reunificator a fost semnat de 10 consilieri locali în frunte cu edilul localității Manta, Violeta Hâncu.

”Reîntregirea Țării azi este una declarativă, dar este un pas hotărâtor spre REÎNTREGIREA reală, când hotarele nu ne vor separa, iar noi vom trăi și munci împreună alături de celelalte popoare ale Europei civilizate. Declarația de UNIRE din 27 martie 1918 n-a anulat-o nimeni. Nimeni n-a anulat Proclamația prin Decretul Regal nr. 842 din 9 aprilie 1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 10 aprilie 2018 a puterii juridice a ACTULUI UNIRII din 1918 a Basarabiei cu vechiul regat al României. Prin prezenta Declarație de recunoaștere a valabilității ACTULUI UNIRII ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri de pretutindeni CENTENARUL MARII UNIRII 1918-2018, și demonstra adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural-național românesc”, se arată în textul declarației.

Din 23 ianuarie, peste 160 de localități din Republica Moldova au semnat Declarații de Unire cu România.

sursa: 10tv.md


Write a comment

Comments: 0