/FOTO/ Apeductul magistral Leova-Iargara ar urma să fie dat în exploatare în luna noiembrie

Apeductul magistral Leova-Iargara, construcția căruia a demarat în luna ianuarie a anului 2018, se află acum pe ultima sută de metri și urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii noiembrie curent, anunță Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

 

Apeductul nou, construit cu suportul Guvernului Federal al Germaniei, al Fondului Național pentru Dezvoltare Regională şi cu implicarea Consiliului raional Leova, va aduce beneficii unui număr de peste 20 de mii de locuitori din sudul Moldovei, asigurându-le acestora accesul la servicii moderne de aprovizionare cu apă și de canalizare.

 

La moment, antreprenorul efectuează lucrări de testare a rosturilor de sudură pe conducte, de punere în funcțiune a utilajului și amenajare a platformelor, reușind să execute până în prezent circa 94 la sută din volumul total de lucrări, printre care: de montare a rețelelor magistrale de alimentare cu apă, de construcție a stației de captare și a două stații de repompare, precum și de reabilitare a stației de tratare a apei.

 

De asemenea, în cadrul proiectului dat au fost construite două rezervoare supraterane din panouri metalice a câte 800 m3 fiecare și reabilitate alte două rezervoare de apă subterane din beton armat din orașul Iargara, a câte 700 m3 fiecare.

Se preconizează ca noua conductă de aducțiune să aprovizioneze cu apă 28 de localităţi din raionul Leova, la apeduct fiind conectate, la prima etapă, localitatea Iargara și orașul Leova, iar la cea de-a doua etapă - satele Filipeni, Romanovca şi Cupcui. Conectarea tuturor localităţilor este planificată pentru sfârşitul anului 2020.

 

De menționat că măsura investițională "Construcția apeductului magistral Leova - Iargara" face parte din programul de modernizare a serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă a localităților din raionul Leova, care are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață, reducere a riscurilor pentru sănătatea populației și prevenirea exploatării excesive a resurselor naturale și a poluării mediului.

 

Valoarea totală a lucrărilor este de circa trei milioane de euro sau peste 60 de milioane de lei, dintre care 2,4 milioane de euro sunt oferite de Guvernul Republicii Federale Germania prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar 600 de mii de euro sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și de către Consiliul Raional Leova.

 

sursa: unimedia.info


Write a comment

Comments: 0